Știința – religia care nu se recunoaște ca atare
18 iunie 2025
Ştiinţa şi religia au fost puse în mod eronat pe poziţii antagoniste, prima reproşându-i celei de-a doua că se bazează pe credinţe nedemonstrabile. Iar Creştinismului i s-a atribuit în mod eronat un principiu străin, ba chiar opus învăţăturii sale: acel „Crede şi nu cerceta”, imputat lui adesea, dar care nu e nicăieri în Biblie.
În schimb în Noul Testament avem îndemnul explicit să verificăm orice[1].
Pe de altă parte avem aici un caz trist de hoţ care strigă „Hoţul!” Ştiinţa trece sub tăcere faptul că şi ea însăşi e un sistem de credinţe, doar că e mai mascat şi nu aşa accesibil publicului larg.
Sistemul de credinţe numit ştiinţă
Iată câteva dintre credinţele ştiinţei:
– credinţa că totul are o explicație, şi anume una exclusiv logică.
– credinţa că legile ei sunt aceleaşi peste tot, în timp sau spaţiu: acum, aici, sau pe steaua Vega acum 10.000 de ani;
– credinţa că matematica sau fizica descriu perfect realitatea; „Minunea nu e că descoperim legile matematicii, ci că natura ascultă de legile pe care i le descoperim noi...”[2]
– credinţa că există o realitate obiectivă, independentă de noi.
Credinţa asta încă nu e cu adevărat dezlocuită deplin nici măcar în sufletele celor care studiază fizica cuantică, darămite în alte domenii ca medicina sau biologia, sau chiar şi psihologia, unde se lucrează încă pe baza modelului mecanicist pentru că, nu-i aşa?, sufletul nu există.
– credinţa că constantele ca viteza luminii, acceleraţia gravitaţională locală, permeabilitatea magnetică a vidului etc. rămân într-adevăr constante în spaţiul şi timpul aproape infinite ale Universului.
Ştiinţei îi convine mai mult să creadă asta fiindcă inconstanţa lor i-ar da mult de furcă. Mai bine le declară constante absolute. Exact ca şi cu subiectivitatea, care e prea periculoasă să fie „domesticită” şi acceptată;
În plus, după cum zicea Păr. Constantin Necula: Noi la şcoală trebuie să-i credem pe profi că g = 9,8 m/s2! Nu ne apucăm noi să măsurăm cât e. Trebuie să avem încredere că e adevărat ce ne zic ei. Păi atunci... care e diferenţa, ca principiu, față de ce ne zice un prof de religie?
– credinţa că putem cu adevărat înţelege Universul, şi nu suntem ca nişte câini care încearcă să înţeleagă lumea stăpânilor lor;
Deşi avem în mod evident în Univers structuri care nu funcţionează pe baza logicii[3], ca de exemplu sentimentele (care se sustrag determinismului de tip ştiinţific, exactităţii, controlului nostru, şi care îşi permit cu obrăznicie să aibă o voie proprie), ne încăpăţânăm să credem că Universul e doar o structură în care doar logica are ceva de spus şi nimic altceva nu există decât această înţelegere raţională.
Când fiecare dintre noi ştie ce forţă are iubirea.
– credinţa că nu există un scop pentru Univers.
Ceea ce e la fel de mult o credință (doar că în direcţia opusă), ca acceptarea existenţei unui scop din partea Religiei – şi anume unul divin.
– credinţa că progresul științific va explica tot.
Deşi poate unele aspecte ale realității sunt din principiu inaccesibile minții umane – la fel cum câinii nu vor pricepe niciodată ce scriu eu aici.
Adevărurile provizorii ale ştiinţei
Ceea ce stabileşte ştiinţa se schimbă mereu, şi nu avem niciodată garanţia că ceea ce ne declară ea ca adevăr absolut acum, nu va fi depăşit peste 10 sau 100 de ani. Vezi „pământul e plat / în centrul universului”, v. atomul „încă” indivizibil în sec XIX, v. mecanica newtoniană întâi divinizată dar apoi cândva devenită incompletă şi doar un caz particular al mecanicii relativiste. Azbestul ridicat în slăvi dar apoi retras pe tăcute când a fost descoperit ca fiind cancerigen. Thalidomidul, vândut sub numele de Contergan, sărbătorit ca SOLUŢIA la greţurile de sarcină, până a fost pus în legătură cu sute de mii de cazuri de malformaţii congenitale ale membrelor la nou-născuţi. L-au retras fără măcar un „scuzaţi”... Teflonul a fost bun până nu a mai fost bun. Mobilele… Urmează, peste o lună sau peste cinci ani, poate câte un "Upps!" pentru cuptorul cu microunde, aragazele cu inducţie, ecografiile şi cine ştie ce alte bunuri vândute ca fiind bune şi în acord cu ultimele descoperiri ale ştiinţei…
În schimb Ortodoxia se ocupă de adevăruri care sunt aceleaşi de mii de ani. Ortodoxia oferă adevăruri imuabile, în timp ce știința funcționează pe „adevăruri provizorii” – deci nu poate garanta un adevăr absolut.
Deşi în ultima vreme pare că sarcina ştiinţei a devenit demonstrarea că nu există nimic imuabil (când ea însăşi crede cu tărie, cum arătam mai sus, în imuabilitatea constanţelor ei). Discursul general din mass-media, bazat pe ştiinţă, relativizează tot, orice. Simple păreri sau idei sunt ridicate la rang de dogmă. Un exemplu elocvent e încercarea de restructurare a învăţământului din SUA, unde s-a propus o deformare ideologizată hidoasă a unei ramuri altfel interesante, etno-matematica. În versiunea cu agendă ascunsă a ei însă, 2+2= 5 e văzut nu ca incorect, ci ... creativ... V. aici la ce mă refer: etno-matematica.
Ce mai trece ştiinţa sub tăcere e că nu e cu nimic mai bună, nu e cu nimic mai bazată pe logică şi adevăr decât Ortodoxia. Şi ştiinţa are la bază credinţe neverificate sau neverificabile, ca cele de mai sus, pe care apoi construieşte, la fel ca şi Creştinismul.
La ce nu răspunde nici Ortodoxia şi nici altă religie, nu poate răspunde nici ştiinţa însăşi: cine L-a creat pe Dumnezeu, echivalentă cu întrebarea ce a fost înainte ca Dumnezeu să fi creat totul, – respectiv întrebarea
echivalentă pentru ştiinţă: ce a fost înainte de Big Bang. Dar în rest, Ortodoxia e practic validată de ştiinţă, cum demonstrează o pleiadă întreagă de cercetări ştiinţifice din întreaga lume şi acest blog, între altele. Despre o parte dintre cercetări puteţi afla din conferinţele magistrale ale Arhid. Sorim Mihalache şi cărţile la care se referă în ele. Adevărurile Ortodoxiei sunt valide fără a le exclude pe ale ştiinţei.
În schimb există o droaie de întrebări la care Ortodoxia are răspuns, pe când ştiinţa nici nu are, dar nici nu vrea să le valideze pe ale Ortodoxiei. Iar dacă nu e validat de ştiinţă, vezi-Doamne nici nu există.
Pe FIRUL POVEŞTII
Mai departe >
Știința ar vrea să fie obiectivă. Dar Universul vrea?
< Înapoi
Propuneri de articole:
Articole în lucru:
— despre de ce îi e periculoasă Ştiinţei subiectivitatea
— răspunsurile Ştiinţei şi Religiei la întrebările mari ale vieţii, ca de exemplu Care e scopul Vieţii? Ştiinţa nu poate răspunde la întrebări la care Creştinismul poate răspunde, în schimb, dacă facem abstracţie de întebările propriu-zis de ştiinţă, invers nu e valabil. Atât doar că Orotodoxia nu are pretenţia să răspundă la toate întrebările, ca ştiinţa.
1 1 Tesaloniceni 5, 21: „Toate să le încercaţi, ţineţi ce este bine”
2 Ar fi zis-o Einstein, dar e neconfirmat. ChatGPT zice că e în stilul gândirii lui.
3 De aceste structuri nebazate pe logică se „folosesc” plantele aflate în conexiune cu stăpânii aflaţi la mari distanţe faţă de ele, V. VIaţa secretă a plantelor de Peter Tompkins & Christopher Bird structuri care permit fenomenele arhi-cunoscute de telepatie; crowd wisdom, toate experimentele din cartea “Câmpul” de Lynne McTaggart, şi nenumărate altele. Ştiinţa se chinuie la greu să le ignore, dar, exact ca în desenele animate unde Tom sau Jerry încearcă din răsputeri să oprească apa care ţâşneşte de undeva: astupă aici dar iese dincolo.