Adevăruri pe care ştiinţa nu le poate dovedi
13 iunie 2025
Arma forte a ştiinţei este faptul că dovedeşte tuturor un set relativ mare de fapte. Relativ mare. Dar...
Dragostea nutrită față de un copil, încrederea într-un prieten, sensul unei jertfe, inspirația dintr-o operă de artă sau conștiința că o faptă e bună ori rea sunt realități de netăgăduit şi de importanţă covârşitoare pentru fiecare dintre noi. Deşi ştiinţa nu le poate dovedi.
Iar adevărurile pe care ştiinţa nu le poate dovedi, pentru ea nici nu există. Din păcate, faptul că bazarea doar pe adevăruri care se pot dovedi a fost de succes material şi ne-a adus pe noi la o viaţă mai comodă, ne-a „cumpărat” – şi am ajuns să credem şi noi că un adevăr nu e adevăr decât dacă se poate dovedi ştiinţific.
Ce ne facem atunci cu adevărurile care scapă microscopului și graficelor? Ce ne facem cu adevărurile istorice? Sau cu cele ale sentimentelor noastre, despre care noi ştim că sunt adevărate, dar nu se pot dovedi pentru că e de ajuns să fii un actor bun ca să poţi mima orice…
Ştiinţa fărâmiţează, disecă, analizează. Religia, după cum îi spune şi numele[1], leagă. Cum poţi deduce proprietăţile fluviului analizând doar picăturile? Şi totuşi, metaforic cam asta încearcă să facă ştiinţa. Calea ei duce spre foloase practice, dar nu spre a înţelege esenţa mării, a fluviilor, a apei. Studiază fiecare notă şi fiecare instrument – dar ca să audă şi să înţeleagă simfonia, ştiinţa trebuie să treacă deja în Artă.
Interesant că chiar dacă au metode opuse, şi ştiinţa şi religia au ajuns la un numitor comun: Dumnezeu. E ca şi când ai ajunge în Indii pe la vest sau pe la est...
Ştiinţa s-a erijat în instrumentul de cunoaştere a lumii, când ea e doar coloana vertebrală a unui progres tehnologic şi atât.
Scopul ei a devenit treptat NU cunoaşterea lumii, ci uşurarea vieţii. Acest vector-intenţie din profunzime diferă astfel de cel declarat oficial, anume de cunoaştere. Din această cauză apar comportamente ca cel al lui Lewontin (v. mai jos link la articolul Când știința își recunoaște dogma ascunsă și refuzul față de Dumnezeu.)
Şi totuşi ştiinţa are tupeul de a se impune pe sine ca instrument şi în cercetarea unor domenii care nu sunt potrivite logicii, cum e cel al Credinţei, al sentimentelor, parţial al bolilor (pentru care ştiinţa nu are un răspuns satisfăcător pentru întrebarea De ce apar ele?), al comportamentelor.
Darren Hewer[2] spune că există cel puţin 5 tipuri de adevăruri pe care ştiinţa nu le poate dovedi cu metoda ştiinţifică. Pentru categoriile de adevăr enumerate mai jos, știința nu este deficitară; pur și simplu nu este metoda potrivită pentru a le descoperi:
1) Adevărul existențial: Știința nu poate dovedi că nu ești doar un creier într-un borcan, manipulat să creadă că tot ce experimentează este real (cam ca în filmul Matrix)
2) Adevărul moral: Știința nu poate dovedi că violul este un rău. Deși este posibil să demonstrăm, de exemplu, că există efecte fizice sau psihologice negative ale violului, nu există niciun test științific care să poată dovedi că acesta este rău.
3) Adevărul logic: Știința nu poate dovedi logica, deoarece ea însăşi presupune și necesită chiar logica pentru a funcționa... şi pentru a dovedi că logica e validă. Un mic cerc vicios.
4) Adevărul istoric: Știința nu poate dovedi că Barack Obama a câștigat alegerile prezidențiale din SUA în 2008. Nu există niciun test științific pe care l-am putea efectua pentru a demonstra acest lucru.
5) Adevărul experiențial: Știința nu poate dovedi că soțul sau soția ta te iubește.
Ultima categorie din lista lui Darren Hewer e ilustrată frumos prin dialogul din filmul „Contact” unde un teolog îşi întreabă iubita atee, om de ştiinţă:
– L-ai iubit mult pe tatăl tău, aşa-i?
– O, da, foarte mult...
– Dovedeşte-o!
E ca şi când am avea un singur organ de simţ, văzul – şi încercăm să determinăm prin el ce gust are mâncarea dintr-o poză.
Werner Heisenberg: „Ce observăm noi nu este natura însăși, ci natura expusă metodei noastre de cercetare.”
Adică dacă ştiinţa e ciurul şi vrem cu metoda ei să obţinem pepite, ştiinţa e bună. Dar ce ne facem cu ciurul dacă vrem să studiem nisipul?
... Aţi văzut vreodată un bebe încercând să vâre printr-o gaură rotundă un cub ceva mai mare decât ea? Aşa suntem noi. Ştiinţa creează o gaură pătrată făcută din logică, obiectivitate, scepticism şi reproductibilitate şi apoi încearcă să strecoare Universul prin ea. Ce ne facem însă dacă Universul nu e pătrat şi sigur muuult mai mare decât gaura creată de o părticică infinitezimală a lui însuşi?!
Ce ne facem cu „peştii de ştiinţă” din Legenda delfinilor „clavăzători”, care „ştiu” că ceea ce povestesc delfinii e fantasmagorie doar fiindcă aceştia nu o pot dovedi obiectiv? Oamenii noştri de ştiinţă fac la fel cu „delfinii” lumii noastre şi cu adevărurile lor.
Ştiinţa e foarte bună ca să ne dea faianţa şi avionul şi calculatorul. Dar nu are niciun drept să-şi aroge statutul de stăpână a lumii, care hotărăşte ce e adevăr şi ce nu. Nu are puterea de a stabili nici un al şaselea exemplu adăugabil listei de mai sus: adevărurile de credinţă.
De fapt, ea însăşi e un sistem mascat de credinţe.
Pe FIRUL POVEŞTII:
Mai departe: >
< Înapoi:
Popas – articole înrudite:
1 Lat: re-ligio = a lega, a face legătura (cu Dumnezeu)
2 Darren Hewer, https://thelife.com/five-things-science-cant-explain, (articolul original, preluat şi adaptat)
3 Newsletter, editura For you