Legenda delfinilor „clarvăzători”
20 iunie 2025
Se zice că la începuturi delfinii erau ca fraţii cu toţi locuitorii mării, abia mai târziu s-au despărţit şi n-au mai trăit amestecaţi. Asta s-a-ntâmplat când locuitorii mării au devenit cândva curioşi să afle cum arăta de fapt Lumea de Dincolo, lumea care se străvedea prin oglinda apei şi de care povesteau tot felul de chestii ciudate, de neînţeles, peştii zburători. Poveştile lor se răspândeau în mări şi oceane cu tot felul de exagerări.
Aşa că au fost aleşi câţiva delfini, au fofst antrenaţi cum s-a putut mai bine pentru a se descurca în tainicul Tărâm al Aerului, şi i-au trimis în călătorie.
După o vreme delfinii s-au întors. Şi au încercat să descrie celor rămaşi în mare cum era Lumea de Dincolo de oglinda apei aşa ca să fie înţeleşi. Copacii erau nişte corali cu tulpini maro groase şi tari dar extremităţi moi şi verzi. Pământul era ca nisipul de pe fundul mării, doar că mai tare şi nu se risipea când ăăă... călcai în el. Erau şi păsări, şi cele mai multe e fapt nu mâncau peşti! Ele semănau cel mai mult cu cum trăim noi, pentru că nu doar ... călcau, ci şi înotau în aer. Au găsit chiar şi pietre! Chiar şi iarbă, ceva cam ca algele, dar cu pete colorate la vârf, iar copacii erau de fapt mai înrudiţi cu iarba asta ca algele, decât cu coralii. Vântul era nişte curenţi de apă... dar din ăăă... aer, deci cumva mai uşori. Şi te ... usca..., hmm. Sus de tot erau nori. Nu puteai ajunge la ei, şi erau ca roiurile de peştişori sau de plancton, doar că nu discreţi ci continui, şi mult mai... cumva... pufoşi... adică... mda, ăăă, pufoşi. Deasupra norilor exista un cer, care era ca Oglinda apei pentru lumea de aer, dar nu puteai ajunge la ea. Şi pe cer ... ăăă... ardea, nu, nu era doar fierbinte, ci chiar ardea, ca... focul, mă rog, aproape ca o... ăăă... flacără, of, mă rog... ardea un disc strălucitor, mult mai mic decât pata de lumină pe care o vedem când suntem aproape de Oglindă.
Toate cuvintele astea noi nu aveau niciun înţeles pentru peşti. Pufos? Foc?! Flacără??
Şi totuşi până aici a mai mers cum a mai mers. Pentru toate au găsit cumva o paralelă în lumea apei, pentru ca locuitorii ei să înţeleagă măcar aproximativ cum e Tărâmul Aerului. Delfinii neplecaţi în călătorie şi balenele erau fascinaţi. Şi cei mai mulţi dintre peştii zburători.
Dar aproape toţi ceilalţi peşti au rămas sceptici. Asta pentru că delfinii călători nu au reuşit să explice ce e acela „miros”, „parfum”, sau „uscat”. Niciun peşte nu fusese vreodată uscat – cel puţin nu un peşte viu. Şi „miros”, ce mai e şi asta? Un fel de... gust „altfel”?!, ... din aer ?!?! ...
Cum e aia, „altfel”? Aici peştii abalone dar şi alţii mai că nu au explodat. Gustul e gust!! Auzi, gust de aer... Au luat-o razna, delfinii! Chiar şi un peştişor abia ieşit din icră ştie că avem 4 simţuri: văzul, auzul, gustul şi pipăitul. Ce mai e şi asta, miros?!?!
Drept care savanţii neamului peştilor, după o scurtă dezbatere, au comunicat balenelor, delfinilor şi celorlalţi locuitori ai mării că ceea ce spun delfinii călători sună, ce-i drept, oarecum consistent şi plauzibil, dar întrucât experienţa lor nu e obiectivă şi nu e reproductibilă pentru oricare dintre ei, nu poate fi fundamentată ştiinţific.
Deci nu există.
Şi aşa au rămas ostracizaţi delfinii până în zilele noastre, trăind împreună dar separat de peşti.
Legenda delfinilor „clarvăzători” - De ce nu se amestecă delfinii cu peştii e o metaforă despre limitele ştiinţei şi ale felului ei de cunoaştere din fostul meu viitor volum cu fabule moderne.
PE FIRUL POVEŞTII:
Mai departe >
< Înapoi