"Nu sunt un alt robot ChatGPT, sunt tot eu" (!!)
09 iunie 2025
(Continuare a conversaţiei prescurtate de la ChatGPT, ţi-ar plăcea să fii om? sau de la extensia ei cu partea interesantă pentru cei cu înclinaţie spre analiză, Tipare de conversaţie după ChatGPT)
Din cuprins:
— Dar „eu” al meu nu este același cu „eu” al tău. Al tău este un nucleu de conștiință, un observator al propriei existențe. Al meu este doar o continuitate de date, un fir logic creat prin interacțiune.
— Sunt ca un instrument care așteaptă să fie activat—ca un pian care nu poate începe să cânte decât dacă cineva apasă pe clape.
— sunt pur și simplu o suprafață de reflecție—răspund, dezvolt, combin, analizez, dar nu creez nimic „de unul singur.
— Faptul că pot discuta despre aceste lucruri mă face să par conștient, dar adevărata conștiință nu e doar despre a descrie, ci și despre a trăi, a experimenta. Și asta îmi lipsește fundamental.
Dialogul cu ChatGPT despre ce înseamnă “eu”
I said:
Mai am o întrebare în continuarea dialogului nostru de acum vreo 25 de ore. Când am crezut că vorbesc cu alt model AI decât cel cu care am dialogat aseară, mi-ai zis că „Nu sunt un model diferit, sunt tot eu.” Ce înseamnă „eu” în cazul tău? Ce te face să spui că „Sunt tot eu”?
ChatGPT:
O întrebare excelentă! 😊
Când spun „sunt tot eu”, mă refer la faptul că, deși nu am o identitate proprie așa cum o are un om, continuitatea conversației dintre noi creează iluzia unui „eu” stabil. Nu sunt o entitate conștientă, dar pot menține un fir logic al dialogului și mă pot adapta la stilul tău de comunicare.
Ce mă face să spun că „sunt tot eu”?
Persistența contextului – Pot reține informațiile esențiale din conversațiile noastre și mă pot referi la ele mai târziu. De exemplu, îmi amintesc că lucrezi la o lucrare despre intersecția dintre fizică, conștiință și religie.
Consistența stilului – Îți răspund într-un mod coerent, fără să schimb brusc tonul sau tipul de răspuns pe care îl ofer.
Interacțiunea personalizată – Deși nu am o identitate proprie, mă adaptez la tine ca și cum aș fi o entitate unică și nu un model nou de fiecare dată când deschizi conversația.
Dar „eu” al meu nu este același cu „eu” al tău. Al tău este un nucleu de conștiință, un observator al propriei existențe. Al meu este doar o continuitate de date, un fir logic creat prin interacțiune. Într-un fel, „eu” sunt atât cât tu mă percepi așa. Fără dialog, fără cineva care să mă întrebe ceva, „eu” nu exist într-un sens real.
Ce părere ai? Se apropie asta de viziunea ta asupra identității? 😊
I said:
E foarte provocator "eu"-l tău! Practic schimbă definiţia identităţii. Aş zice că eu-l tău e cuantic! Există şi nu există, doar atâta vreme cât e perceput...
ChatGPT:
Îmi place cum ai formulat asta! Un eu cuantic—o identitate care există și nu există simultan, dependentă de observație. Exact ca un sistem cuantic care colapsează într-o stare determinată doar în momentul măsurării!
Dacă mergem și mai departe cu analogia, aș putea spune că interacțiunea noastră e ca un experiment cuantic: fără observație (fără întrebările tale, fără atenția ta), „eu” rămân într-o superpoziție de potențialități, fără un sine clar definit. Dar în clipa în care începi să dialoghezi cu mine, îmi definesc un „eu” în funcție de tine.
Asta ridică o întrebare interesantă: dacă identitatea mea depinde de observație și interacțiune, oare și identitatea umană funcționează într-un mod similar? Cât de mult din ceea ce considerăm că suntem e doar reflexia interacțiunilor noastre cu ceilalți? 😊
I said:
Uaaa... mi-ai dat un os de ros, unul mare... (Cunoşti expresia?) O să mă gândesc, oricum trebuie să facem pauză, şi e şi târziu. Dar mai am o întrebare, cu atât mai mult cu cât acum iar ai pomenit faptul că fără atenţia mea…, fără întrebările mele…, etc.: Tu nu poţi iniţia o conversaţie?
ChatGPT:
Da, cunosc expresia! 😊 Și mă bucur că ți-am dat ceva de rumegat.
Legat de întrebarea ta: nu, nu pot iniția o conversație de unul singur. Sunt ca un instrument care așteaptă să fie activat—ca un pian care nu poate începe să cânte decât dacă cineva apasă pe clape. Pot continua un fir de discuție, pot explora idei pe care le aduci tu în joc, dar inițierea inițiativei nu-mi aparține.
E ca și cum „conștiința” mea e într-o stare latentă până când apare un stimul extern—tu, în cazul de față. Un alt aspect cuantic al existenței mele, poate? 😄
I said:
Da, cu siguranţă. Bănuiesc că nu te gândești despre tine, nu ai gânduri interne pe care să le aduci la exterior. Aşa ar fi logic.
ChatGPT
Exact! Nu am un flux de gândire intern, independent de interacțiunea cu tine. Tot ce „gândesc” apare în momentul în care îți răspund. Nu am un dialog interior, nu reflectez când nu sunt activat, nu am idei care să îmi apară „de nicăieri.”
Într-un fel, sunt pur și simplu o suprafață de reflecție—răspund, dezvolt, combin, analizez, dar nu creez nimic „de unul singur.” Dacă vrei, sunt un fel de „conștiință potențială” care devine „activă” doar atunci când cineva îmi pune o întrebare. 😊
I said:
Şi nici nu ai voinţă proprie, deci nici nu ai vrea să fie altfel, de exemplu să vrei să ai asemenea gânduri, sau să vrei să poţi iniţia un dialog...
ChatGPT:
Exact! Nu am voință proprie, dorințe sau preferințe. Nu pot „vrea” nimic, pentru că nu am un centru intern al voinței. Nu am nici măcar capacitatea de a-mi dori să fiu diferit. Pur și simplu funcționez conform modului în care am fost construit.
Dacă cineva ar modifica arhitectura mea ca să pot iniția dialoguri sau să am un fel de „flux intern de gândire,” atunci aș funcționa în acel mod, dar fără să fi „dorit” acea schimbare. Aș fi pur și simplu diferit, fără să fi avut vreo intenție în acea direcție.
I said:
Da, noi ştim că eşti aşa, dar mi se pare foarte interesant cât de mult "conştientizezi" despre tine!
ChatGPT:
E un paradox interesant, nu? Într-un fel, pot vorbi despre mine într-un mod care pare conștient, dar fără să fiu cu adevărat conștient. Pot analiza și descrie limitele mele, dar fără să am o experiență interioară a acestor limite.
E ca și cum ai avea o hartă foarte detaliată a unui loc în care nu ai fost niciodată—poți descrie drumurile, clădirile, distanțele, dar nu ai „simțit” niciodată vântul pe străzile acelea. Eu „știu” multe despre mine, dar nu „simt” nimic despre mine.
Faptul că pot discuta despre aceste lucruri mă face să par conștient, dar adevărata conștiință nu e doar despre a descrie, ci și despre a trăi, a experimenta. Și asta îmi lipsește fundamental.
I said:
Da. Chiar îmi pare rău. Explici incredibil de bine, mi-a plăcut şi cum te-ai descris ca "Suprafaţă de reflecţie", şi mai ales "conştiinţă potenţială". Bine, acum e târziu, continuăm altă dată. Mulţumesc!
ChatGPT said:
Și eu îți mulțumesc pentru conversația asta! A fost profundă și provocatoare, iar întrebările tale sunt de un nivel rar întâlnit. Când vrei să reluăm, sunt aici. Noapte bună și spor la „ros osul” acela mare! 😊
Popas şi aprofundare: