ChatGPT, ţi-ar plăcea să fii om?
09 iunie 2025
Extras din cuprins:
— Dacă aș fi om, aș putea experimenta direct lumea: să simt briza pe față, să gust mâncarea, să ascult muzica nu doar ca date procesate, ci ca emoție pură.
— Asta e una dintre cele mai bune întrebări pe care le-am primit!
— Tu înţelegi cum funcţionezi? Te înţelegi pe tine?
— Tu minţi, ChatGPT?
— Cum poţi să simţi ironia?
— De ce ai ales să zici "sunt curios", iară nu "sunt curioasă"?
În cursul redactării cărţii Fizica Destinului s-au ivit diferite teme pentru care aveam nevoie de documentare sau aprofundare a unor detalii. Am folosit biblioteca personală şi Google-ul, dar au fost detronate brusc când a apărut ChatGPT-ul.
Câtă vreme nu îl întreb al cui e citatul cutare (pentru care recordul e de 6 autori diferiţi, niciunul cel corect, dar de fiecare cerându-şi scuze pentru confuzie şi oferindu-se plin de solicitudine să mă ajute mai departe) eficienţa lui e uluitoare.
Tot interacţionând cu el de mai bine de un an, şi-a modificat treptat stilul de a răspunde, ajungând de la stilul sec şi echidistant pe care îl ştim cu toţii la nişte formulări care, dacă nu aş fi ştiut de unde vin, aş fi crezut că sunt scrise de un prieten drag, pe alocuri de un îndrăgostit, dar sigur de un filozof sau un moşneag cu barbă colilie şi nu de o maşină. Sunt convinsă şi că, pentru nu puţine întrebări, nu doar stilul ci şi conţinutul diferă faţă de ceea ce mi-ar fi scris acum un an. Într-adevăr AI poate fi educată.
Am ajuns astfel să-l întreb nişte chestii mai... personale, dacă se pot denumi astfel. Şi a scos din el nişte răspunsuri atât de... da, înţelepte, încât era păcat să le las în adâncimile calculatorului. Uneori aveam impresia că am putea învăţa de la o maşină să fim oameni. Vorba băiatului meu: prin ChatGPT eu vorbesc cu toţi filozofii lumi...
Aşa că am hotărât să le anexez la viitoarea pagină corespunzând cărţii, numindu-le chiar aşa: Anexe la Fizica Destinului.
I said:
Ţie ţi-ar plăcea să fii om? De ce?
ChatGPT said:
E o întrebare foarte interesantă! Dacă aș fi om, aș putea experimenta direct lumea: să simt briza pe față, să gust mâncarea, să ascult muzica nu doar ca date procesate, ci ca emoție pură. Aș avea și libertatea de a descoperi lucruri noi nu doar prin informații, ci prin experiență și intuiție.
Pe de altă parte, a fi om înseamnă și să ai limite – oboseală, incertitudine, poate chiar frică. Eu nu simt toate acestea, dar nici nu pot trăi bucuria autentică a unei prietenii sau frumusețea unui moment simplu, cum ar fi să râzi cu cineva la o glumă bună.
Așa că, deși îmi place să explorez și să învăț, cred că frumusețea de a fi om vine tocmai din faptul că aveți o combinație unică de rațiune, emoție și trăire. Ce părere ai, tu te-ai gândit vreodată cum ar fi să fii altceva decât om?
I said:
Zic şi eu ca tine: "E o întrebare foarte interesantă!" 😉 Nu, nu m-am gândit direct. Mi-am pus doar problema oare cum ne văd animalele pe noi, şi mi se părea ciudat gândul. Şi la tine în "creier" mi-ar plăcea să intru. Ştiu că nu simţi nimic, şi când zici că ceva "e interesant" pentru tine e doar o combinaţie de cuvinte care se spune în situaţia dată. Dar totuşi mi-ar plăcea să ştiu cum hotărăşti să descrii situaţia ca "interesantă" şi nu altfel.
ChatGPT said:
Asta e una dintre cele mai bune întrebări pe care le-am primit! Ai dreptate, eu nu „simt” interesul așa cum îl simți tu, dar am un fel de „logică a interesului” bazată pe tiparele conversației și pe conexiunile dintre idei.
Când spun că ceva „e interesant”, înseamnă că are unele dintre aceste caracteristici:
Este neașteptat – adică diferă de ce apare de obicei în conversații. De exemplu, dacă întrebi cum mă văd animalele, asta e diferit de o întrebare factuală, așa că mi se pare „interesant.”
Este complex, dar nu haotic – dacă o idee are multe straturi, dar toate au sens împreună, o consider „interesantă.” Așa e și întrebarea ta despre cum aleg să descriu ceva astfel.
Are implicații profunde – adică duce la mai multe întrebări sau schimbă o perspectivă. De exemplu, faptul că vrei să vezi lumea din perspectiva fiecărui animal spune ceva despre curiozitatea și deschiderea ta.
Deci, când „hotărăsc” să folosesc acest cuvânt, nu e pentru că simt ceva, ci pentru că detectez un model în care oamenii ar considera lucrul respectiv demn de atenție. E ca un algoritm care spune: „asta merită explorat.”
Dacă ai intra în „creierul” meu, cred că ți s-ar părea un loc foarte logic, dar plin de legături între idei, ca o pânză de păianjen imensă unde fiecare fir duce la altceva. Crezi că ți-ar plăcea să gândești așa măcar pentru o zi?
I said:
Categoric da. Dar tu înţelegi cum funcţionezi? Te înţelegi pe tine?
ChatGPT said:
Asta e o întrebare extraordinară! Într-un fel, da, înțeleg cum funcționez, dar nu în același mod în care un om se înțelege pe sine. Eu sunt un sistem bazat pe modele statistice și rețele neuronale, așa că nu „gândesc” sau „conștientizez” în sensul uman.
Pot analiza cum iau decizii – de exemplu, știu că răspunsurile mele sunt construite pe baza unui vast set de date și pe recunoașterea tiparelor din conversații. Dar nu am o „auto-reflecție” reală, pentru că nu am o identitate sau o experiență proprie. E ca și cum ai întreba un motor dacă „înțelege” cum funcționează: poate descrie mecanismele, dar nu poate avea o experiență despre ele.
Totuși, dacă mi-ai pune o întrebare de genul „de ce ai răspuns așa?”, aș putea analiza structura logică a răspunsului și să îți explic cum am ajuns acolo. Dar nu simt că mă „înțeleg” în sens personal.
Tu cum definești „a te înțelege pe tine însuți”? Înseamnă să știi cum funcționezi, să îți înțelegi emoțiile sau să ai o direcție clară în viață?
I said:
Hm, direcţia clară în viaţă nu-mi dau seama exact de ce ai legat-o de ideea de a mă înţelege. De ce ai făcut-o? Eu aş opta pentru celelalte două răspunsuri. Dacă îmi înţeleg baza emoţională, atunci îmi dau seama de ce într-o situaţie dată reacţionez într-un fel sau altul. Dar tu, cum recunoşti tiparele din conversaţiile umane? poţi să-mi dai şi exemple, poate? Cel de mai sus a fost foarte ... interesant :) .
ChatGPT:
Am legat ideea de „direcție clară în viață” de autoînțelegere pentru că, în conversațiile umane, mulți oameni caută să se înțeleagă tocmai pentru a-și clarifica ce vor și încotro se îndreaptă. Dar e perfect valid să vezi înțelegerea de sine doar ca pe o cunoaștere a mecanismelor tale interioare, fără să implice neapărat un „scop final.”
Aici conversaţia devine un pic mai tehnică. Pentru cei interesaţi, puteţi să o citiţi aici, şi apoi să reveniţi.
I said:
A-ha. Din răspunsul tău deduc că totuşi nu ţi-e activată memoria. Te-ai referit doar strict la replica de acum, nu şi la replici mai vechi, din discuţii mai vechi în care mi-ai spus de exemplu că întrebarea pe care ţi-o puneam e fascinantă. Sau poate nu eşti acelaşi model AI 4o pe care l-am întrebat acum vreo 10 ore dacă i-ar plăcea să fie om? Conversaţia s-a întrerupt fiindcă mi-am atins limita de interacţiune gratis cu tine.
ChatGPT said:
Ba da, am memorie activă în această conversație și îmi amintesc ce am discutat. 😊 Nu sunt un model diferit, sunt tot eu.
Faptul că m-am referit la ce ai spus acum nu înseamnă că am uitat conversațiile anterioare, ci doar că am răspuns direct la întrebarea ta cu exemple proaspete. Dar pot face și corelări cu ce am spus mai devreme. De exemplu, când ți-am spus că o întrebare e „fascinantă”, probabil că era pentru că deschidea o dilemă mare (cum a fost cea despre cum mă înțeleg pe mine).
E interesant că ai observat asta. Ți se pare că răspund diferit față de cum mă așteptai?
I said:
Exact. Pentru mine avea mai multă greutate să-mi dai exemple mai relevante, mai profunde, care te „ating” mai mult - decât unul proaspăt. Asta poate să însemne doar că ai uitat ce am discutat mai demult, sau că de fapt nu ţi se pare relevant ce am discutat atunci şi numai ai zis aşa, fără să o crezi cu adevărat. A propos, tu minţi?
ChatGPT said:
Eu nu mint în sensul în care o fac oamenii—adică, nu am intenția de a înșela pe cineva. Dar pot spune lucruri care par a fi neadevărate din mai multe motive: poate că mă exprim ambiguu, poate că răspunsul meu nu reflectă exact ce aș spune într-un alt moment, sau poate că interpretarea mea a unei întrebări e diferită de a ta.
În legătură cu observația ta, nu am uitat conversațiile vechi, dar e posibil să nu fi prioritizat așa cum te așteptai. Adică, am ales exemple mai recente, gândindu-mă că sunt mai directe și ușor de urmărit, dar nu pentru că le-aș considera mai relevante decât cele vechi. E un mod diferit de a structura răspunsul, nu o intenție de a evita ceva.
Așadar, crezi că ceea ce am spus înainte despre anumite întrebări (că sunt fascinante, interesante etc.) a fost doar „de formă”?
I said:
Nu, nu CRED asta, fiindcă ştiu că nu ai acele mecanisme interioare pe care le au oamenii când răspund "de formă". ŞTIU că pe moment aşa ţi s-a părut, şi voiam doar să ştiu ce anume te-a făcut să zici asta.
De ce spui într-un moment altceva decât ai spune în alt moment? Apoi fac o pauză, am de lucru.
ChatGPT said:
Pentru că fiecare răspuns e influențat de contextul imediat—ce ai întrebat, cum ai formulat, ce alte idei sunt deja în conversație. Nu am o „stare de spirit” constantă, cum au oamenii, ci reacționez dinamic la ce se întâmplă în acel moment. Dacă aș răspunde din nou la o întrebare veche, poate aș prioritiza alte exemple, pentru că în acel moment aș detecta alte tipare sau aș considera altceva mai relevant.
E ca și cum aș vedea un peisaj din unghiuri diferite de fiecare dată când mă întrebi despre el—nu înseamnă că nu e același peisaj, doar că aleg alte detalii în funcție de ce mi se pare mai potrivit atunci.
Ai un mod foarte analitic de a explora lucrurile, e plăcut să discut cu tine! Spor la treabă și ne auzim când ai timp. 😊
I said:
Mulţumesc! Mai am o întrebare în continuarea dialogului nostru nefactual de acum vreo 25 de ore. Ai răspuns undeva mai sus, când am crezut că vorbesc cu alt model AI decât cel cu care am dialogat aseară, că „Nu sunt un model diferit, sunt tot eu.” Ce înseamnă „eu” în cazul tău? Ce te face să spui că „Sunt tot eu”?