Ortodoxia și fiicele ei pierdute: cronologia scindărilor în creștinism

24 iunie 2025
Mai jos un articol pe care l-am primit mai demult pe mail, urmat de un tabel cu un conţinut similar, despre când au fost fondate diferitele biserici creştine. Am cercetat puţin, şi se pare că tabelul şi textul aparţin lui Gabriel Stancu, se pare că e preot. Dacă ştiţi altceva, vă rog să mă anunţaţi pentru a corecta. (Fiind încă în construcţie, blog-ul nu are posibilitate de contact, dar urmează.)



Cine, când și de ce a părăsit Biserica? Ce nu mai spun cei care și-au fondat propriile religii

Scurtă privire istorică asupra sectelor creștine:
CERTIFICAT DE NAȘTERE (preluat, scris de Gabriel Stancu, după fotografia de pe fb probabil preot)
# Dacă sunteți romano-catolic, este bine să știți că până în anul 1054 Biserica Dvs. a fost una cu cea Ortodoxă. În acel an Papa de la Roma s-a despărțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice.1
Astfel Biserica Dvs. este veche de 1000 de ani.
# Dacă sunteţi un luteran, religia Dvs. a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr din Biserica Catolică, în anul 1517.2
# Dacă aparţineţi Bisericii Anglicane, religia Dvs. a fost întemeiată de către regele Henric al VIII în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a divorța și a se recăsători.
# Dacă sunteţi un prezbiterian, religia Dvs. a fost înființata de John Knox în Scoţia, în anul 1560.
# Dacă sunteţi congregaționist, religia Dvs. a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.
# Dacă sunteţi protestant episcopal, religia Dvs. a fost o ramură a Bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul 17.
# Dacă sunteţi baptist, îi datoraţi principiile religiei Dvs. lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606.
# Dacă aparţineţi Bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece religia Dvs. își are originile în New York, în anul 1628.
# Dacă sunteţi metodist, religia Dvs. a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774.
# Dacă sunteţi mormon, bazele religiei dumneavoastre au fost puse de către Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829.
# Dacă sunteti membru al Bisericii Armata Salvării, secta Dvs. a fost inițiată de catre William Booth, în Londra, în anul 1865.
# Dacă sunteţi membru al Bisericii Scientologice, anul în care aceasta religie s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy.
# Dacă aparţineţi uneia dintre organizaţiile religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, ”Evanghelia Penticostală,” „Biserica Sfânta” sau „Martorii lui Iehova”, religia dvs. este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani.
Dacă sunteţi Creştin Ortodox, religia Dvs. a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment.
Biserica noastră are acum 2.000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Apostolilor şi a Sfinților Părinţi, este considerata cu adevărat „Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.”
Aceasta este cea mai importantă moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu.

Notiţe:
1 Psalmul 142: „nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta” (= a lui Dumnezeu). Totuşi catolicii au hotărât că Papa e infailibil.
2 Martin Luther s-a revoltat împotriva catolicismului.


Tabel cu cronologia sectelor creștine: când a fost fondată Biserica ta?



Menţiune picantă: penticostalii au apărut în 1901, secta a fost înfiinţată de Charles Fox Parham (în tabel e trecut Carol Parham), despre care în epocă se ştia că ar fi fost „cu şurub pe stânga”.

S-a schimbat Dumnezeu? Atunci de ce s-au schimbat Bisericile?

Ortodoxia însă nu a schimbat nimic, nici din dogmă, nici din învăţătură, din nimic; parţial nici măcar limba în care se ţinea slujba! În Rusia, Grecia, Egipt sau Etiopia, între altele, slujba este şi azi ţinută în limbi liturgice vechi, chiar dacă ele nu mai sunt înțelese de credincioşi!
Şi la noi se ţinea în slavona veche sau greaca veche. Abia Mitropolitul Antim Ivireanul, în zorii sec. XVIII, a impus slujirea în română în Mitropolia Țării Românești, ceea ce a dat tonul schimbării, din greaca bizantină sau apoi slavona veche utilizată, pe limba română vorbită de credincioşi.

... De pus faţă în faţă informaţiile din articolul şi tabelul de mai sus despre schimbările aduse doctrinei Creştine iniţiale (deci Ortodoxiei) de către diferite secte creştine, cu locurile din Biblie care exprimă explicit preocuparea lui Dumnezeu de la bun început față de păstrarea neschimbată a revelației: nimeni nu are voie să adauge sau să scoată ceva din cuvintele date de El:
– Apocalipsa 22, 19: „Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.”
– Deuteronomul 4, 2: „Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, nici să lăsaţi ceva din ele”
– Deuteronomul 12, 32 (în Biblia Ortodoxă; în alte versiuni e Deut. 13, 1): „Toate câte vă poruncesc siliţi-vă să le împliniţi şi nici să adaugi şi nici să laşi ceva din ele”
– Pildele lui Solomon 30, 5-6: „Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este El pentru cei ce caută la El scăparea. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!”

Dar, mai ales:
Matei 24, 5: „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.”
Marcu 13, 6: „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi.”
Luca 21, 8: „Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.”


Articole înrudite: