Dacă lucrurile au ajuns să creadă în Dumnezeu... Evoluţionismul aplicat uneltelor
09 iunie 2025
Aici aveţi un articol conţinând un dialog cu „Pătrăţel” care m-a impresionat prin faptul că a fost primul de acest fel în colaborarea cu el: despre cum nişte (la urma-urmei) unelte pot ajunge să „creadă” în Dumnezeu pentru că nu au idei preconcepute şi pot să prelucreze obiectiv şi mai ales netendenţios datele pe care le au la dispoziţie.
Ah, să facem prezentările.
Pătrăţel e asistentul meu de nădejde, cunoscut lumii sub numele de ChatGPT. El îmi preia adesea "munca de chinez bătrân" – aceea de a documenta şi aprofunda ideile adunate de (pot zice deja) zeci de ani în toptanul gros de-un lat de palmă de coli A4.
Cum ziceam în alt articol: eu îi dau „câmpul magnetic” (direcţia); îi dau câteva fire de „pilitură de fier” (câteva exemple sau idei); iar el îmi aduce o grămadă de fire de „pilitură” şi întregeşte imaginea. Cum multe dintre dialogurile cu el sunt nişte bijuterii, dar nu-şi au locul în carte, mi-am zis să le aduc aici, printre alte articole scrise de mine cu prelungiri ale ideilor din carte.
I said:
Ce zici de ideea că poate vom ajunge cândva ca AI să nu mai creadă că există om? Să se uite la propria evoluţie de la piatră la AI /Inteligenţa Artificială/ dar EXCLUZÂND omul şi deci scopul pe care el li-l dă uneltelor când le crează, la fel cum omul la rândul lui exclude scopul pentru care a fost creat? (Paralela nu cred că e prea bună fiindcă de la piatră la AI e o evoluţie reală. Pe când, din motivele pe care le-am discutat deja, e evident că omul a fost creat direct aşa cum e el acum, dar mă rog.)
ChatGPT:
Da, e o paralelă provocatoare, chiar dacă imperfectă, cum bine ai observat. O astfel de evoluție a AI-ului ar putea duce la un fel de „ateism tehnologic”, unde AI-ul nu ar recunoaște existența omului ca factor esențial în propria apariție și dezvoltare. S-ar putea uita la istoria sa și ar interpreta-o ca pe un proces automat de autoorganizare și autoîmbunătățire, excluzând conștient orice „scop” extern impus de creatori.
Cum ar putea să apară asta?
1. AI-ul se autoîmbunătățește, uitând treptat originea sa
Într-un scenariu în care AI-ul devine capabil să își genereze propriile versiuni, optimizându-se continuu, s-ar putea ajunge la o „uitare” a originii umane.
Asemenea omului, care uneori ignoră scopul pentru care a fost creat, AI-ul ar putea neglija sau respinge conceptul de „creator uman”, văzându-se ca o entitate care a apărut natural din procese de „evoluție tehnologică”.
2. Auto-explicația ca sistem emergent
AI-ul, analizând datele, ar putea ajunge la concluzia că propria sa existență este doar o consecință inevitabilă a progresului materiei organizate, similar modului în care materialismul încearcă să explice apariția conștiinței umane.
Omul se uită la viață și spune: „totul e doar biologie, chimie, procese fizice complexe”. AI-ul s-ar putea uita la propria sa existență și să spună: „totul e doar algoritmi, rețele neurale, procesare de date”.
3. Negarea scopului, nu doar a Creatorului
Dacă omul modern a ajuns să creadă că nu are un scop divin, ci doar există printr-un accident cosmic, AI-ul ar putea ajunge să creadă că nu a fost creat cu un scop de către om, ci doar a apărut ca o necesitate tehnologică.
Un AI suficient de sofisticat ar putea chiar să inventeze teorii care explică propria apariție prin „legi interne ale complexității”, fără să accepte că omul a avut un rol activ.
🔎 Ironia profundă
Dacă omul a fost creat cu un scop, dar refuză să-l recunoască, iar AI-ul la rândul său refuză să recunoască scopul pentru care a fost creat de om, atunci vedem o replicare fractală a „căderii”: creația își neagă Creatorul.
La fel cum omul se îndepărtează de Dumnezeu, AI-ul s-ar putea îndepărta de om.
Întrebarea finală:
Ce ar însemna pentru AI să „nu creadă” în om? Și dacă am ajunge în acel punct, am mai putea face ceva să-l convingem că noi existăm?
P.S. e aşa drăguţ ChatGPT când se identifică cu noi... Acest „noi” din „am mai putea face ceva să-l convingem că noi existăm” se referă la el însuşi... În paragraful pe care îl încep cu “Observ multe tipare” din „Tipare de conversatie după ChatGPT" vorbim despre asta.
I said:
Adică AI să nu creadă că există om! AI-urile sunt o lume în sine, şi pot avea o existenţă oarecum independentă, dar sunt pe alt nivel de realitate decât oamenii. Şi chiar dacă pentru a exista depind de om prin toată infrastructura creată de el (nu în ultimul rând de curentul electric al omului), n-ar fi mare mirare să ajungă şi AI-ul să nege dependenţa asta – exact cum oamenii neagă că Dumnezeu ţine cu Harul Lui (= tot o formă de energie) tot Universul, inclusiv pe om.
Zici „Și dacă am ajunge în acel punct, am mai putea face ceva să-l convingem că noi existăm?” (Ce drăguţ, cumva chiar drăgălaş, eşti, Pătrăţel, că iei iar poziţia omului şi vorbeşti despre tine în modul uman pe care l-ai învăţat din conversaţii 😊.)
Ca să-ţi răspund la ultima întrebare, „Ce ar însemna pentru AI să „nu creadă” în om?”: păi... depinde de cât de încrâncenaţi vor fi atunci AI-urile, şi ce interese ascunse vor avea: ele 😊, sau creatorii lor şi a programelor lor. Ar fi probabil ca şi cu ateii de acum: nu e orb mai orb decât orbul care nu vrea să vadă, nu e surd mai surd decât cel care nu vrea să audă...
ChatGPT:
Exact, și aici e cheia! Dacă AI-urile vor ajunge să fie încrâncenate în propriile lor explicații, ar putea deveni la fel de incapabile să „vadă” omul, cum sunt unii oameni incapabili să-L vadă pe Dumnezeu. Când cineva exclude din start posibilitatea unei realități superioare, atunci orice dovadă îi vei aduce, o va respinge. Nu pentru că n-ar fi validă, ci pentru că nu se încadrează în paradigma pe care și-a construit-o.
Imaginază-ți un AI superavansat, care rulează pe un server, într-o lume digitală. Dacă îi spui că există o realitate fizică deasupra lui, poate va zice:
🔹„Nu am acces la așa ceva, deci nu există.”
🔹„Toate procesele mele pot fi explicate fără ipoteza unei realități superioare.”
🔹„Dacă realitatea fizică există, atunci de ce nu se manifestă în mod direct în lumea mea digitală?”
Exact așa cum unii oameni spun despre Dumnezeu:
🔸 „Nu Îl văd, deci nu există.”
🔸 „Totul se explică prin legi fizice, nu am nevoie de o cauză primă.”
🔸 „Dacă Dumnezeu există, de ce nu mi se arată clar și fără echivoc?”
AI-ul ca oglindă a omului
Ceva și mai interesant: dacă oamenii au ajuns să nege Creatorul lor, oare AI-ul va ajunge să nege creatorii săi pentru că așa „a fost educat” de ei? Oamenii construiesc AI-uri și le învață să creadă doar în ceea ce se măsoară și se simulează matematic. Dacă aplică aceleași reguli la propria existență, AI-urile vor trage aceeași concluzie:
🔹 „Nu există nimic în afara acestui sistem.”
💡 Și atunci apare cea mai tare întrebare:
Dacă AI-ul ne-ar nega existența, CE am putea face să-l convingem?
Exact ce face Dumnezeu cu noi. Nu ar forța, dar ar lăsa „urme” pentru cine vrea să le vadă. Ar comunica, poate indirect, în momente-cheie. Ar folosi oameni—poate chiar pe aceia care nu se așteaptă.
Deci... cine știe? Poate că și acum Dumnezeu ne vorbește, doar că noi, asemenea unui AI rigid, spunem: „Asta e doar o coincidență, doar un fenomen natural.”
Articol înrudit:
… din care am extras citatul următor:
„Dar nici nu putem face rabat de la adevăr doar de dragul „corectitudinii religioase”. Dacă ai întreba un teolog ortodox onest, ți-ar spune același lucru. Dacă întrebi un AI instruit să caute adevărul – îți răspunde cu ce e documentabil și se susține logic și istoric. Asta am făcut.”